Reprezentanții sindicatelor l-au felicitat pe acad. Ion Tighineanu cu ocazia alegerii în funcția de președinte al AȘM

2019-04-17
 

Academicianul Ion Tighineanu a fost felicitat cu ocazia alegerii în funcția de președinte al Academiei de Științe a Moldovei, de reprezentanții sindicatelor. Echipa sindicaliștilor a fost reprezentată de președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Dl Oleg Budza, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) din Republica Moldova, dl Ghenadie Donos, președintele Sindicatului „Știința”, dr. conf. Oleg Chihai, vicepreședintele FSEȘ, dna Nadejda Lavric, vicepreședintele Sindicatului „Știința”, dl Iulian Secrieru, președintele interimar al Comitetului Sindical al AȘM, Lilia Cojuhari.

„Stimate Domnule președinte, în numele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și al meu personal, primiți cele mai sincere și calde felicitări cu prilejul alegerii Dumneavoastră în înalta și prestigioasa funcție de președinte al Academiei de Științe a Moldovei. Ne exprimăm deplina disponibilitate pentru colaborare în beneficiul angajaților din sfera cercetării și inovării din republica noastră”, se arată în mesajul președintelui CNAM, dl Oleg Budza, care i-a adresat noului președinte urări de succes și perseverență în activitatea de exercitare a mandatului încredințat.
 
Un mesaj de felicitare i-a adresat noului președinte al AȘM și președintele Sindicatului „Știința”, dr. conf. Oleg Chihai. Făcând trimitere la un citat al înaintașilor, președintele Sindicatului „Știința” a reiterat ideea că un general adevărat poate avea succes atunci când are o armată bine structurată. Ca cercetător, dr. Oleg Chihai se simte inspirat și motivat atunci când află de numărul de peste 5000 de citări ale acad. Ion Tighineanu, fiind apreciat în întreaga lume ca savant de notorietate. Și cum nu există soldat să nu viseze să devină general, parafrazând, dr. Chihai, își dorește să ajungă și el să atingă un număr impresionant de citări, or, acesta este un indice care denotă vizibilitatea la scară internațională al omului de știință. Dr. Oleg Chihai a exprimat certitudinea că la 9 aprilie a fost făcută cea mai bună alegere și a fost ales cel mai bun președinte al AȘM. În contextul reformelor drastice pe care le parcurg actualmente instituțiile de cercetare, dr. Chihai a exprimat doleanța revenirii institutelor științifice în cadrul Academiei ca soluție viabilă de susținere a vocației de cercetare, dar și a unei colaborări științifice prodigioase ce s-ar materializa în promovarea frumoaselor proiectelor de cercetare, dar care ar aduce valoare și imagine țării. Președintele Sindicatului „Știința”, a exprimat, totodată, deschidere pentru o colaborare eficientă ce ar veni în beneficiul cercetătorilor, dar și al angajaților cu tangențe în sfera cercetării și inovării din țară.
 
Sindicaliștii i-au dorit noului președinte al AȘM mult succes pentru soluționarea problemelor de actualitate cu care se confruntă știința, implementarea propunerilor de sporire a imaginii AȘM  putere de muncă, colaborări eficiente și rezultate pe potriva eforturilor depuse.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM