„Vreau să-l ajut pe Vasile Moraru”

2008-03-03

Conform celor relatate de mass-media, pe teritoriul comunei Chişcăreni, raionul Sîngerei, la 14 februarie 2008 s-a produs un caz tragic. Un dispozitiv de balotat paiele a mutilat corpul unui tînăr de 18 ani, smulgîndu-i din umeri ambele mîini. Acesta este Vasile Moraru – licean în clasa a XII-a, un tînăr foarte activ şi bun, care a vrut să cîştige ceva bani şi s-a angajat după ore să muncească ca mecanizator. Avea mari planuri de viitor, îşi dorea să ajungă la facultate...

Luînd cunoştinţă de acest caz, academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, de origine din or. Sîngerei, şi-a zis: „Vreau să-l ajut pe acest tînăr!”. A urmat cererea Dlui la contabilitatea A.Ş.M. cu rugămintea de a-i transfera lui Vasile Moraru, indemnizaţia sa de academician pe o lună în valoare de 1500 de lei. Anterior acad. Gheorghe Duca a realizat şi alte acţiuni de caritate.

Serviciul de presă al A.Ş.M.