Perpetuum mobile – vestea bună şi vestea proastă

2008-02-27

Începem cu vestea proastă - Revista de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată de Canalul de televiziune Moldova 1, şi-a schimbat timpul de emisie, cu care deja ne-am obişnuit – de 2 ori pe lună, joia, la ora 21.45. Următoarea ediţie a acestei emisiuni o vom putea viziona vineri, la 29 februarie, începînd cu ora 17.00, timp nu prea potrivit pentru acei care se mai află la serviciu. Totodată, la 21.45, cînd ne adunam mai înainte în faţa ecranelor azurii, era o oră de maximă audienţă, la care mai mulţi ascultători puteau lua cunoştinţă de viaţa ştiinţifică din ţară. Dar vom trăi şi vom vedea, poate că transferul emisiunii în altă zi şi la altă oră nu este definitiv.

Vestea bună – abordarea tematică a emisiunii. Anul Cantemir, declarat ca atare în ţara noastră, este sensibilizat printr-un subiect, realizat cu participarea acad. Andrei Eşanu, conducătorul proiectului „Cantemireştii”.

Regizorul emisiunii Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan ne vor prezenta şi un portret de savant, realizat cu membrul corespondent Eugen Lvovschi cu prilejul aniversării a 75-a. La emisiune participă dr. în ştiinţe tehnice Gheorghe Moraru, şeful Catedrei construcţii şi mecanica structurilor din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova, conferenţiarii, doctorii în ştiinţe tehnice Mihail Potîrcă şi Mihail Sîrbu, de la aceeaşi catedră, discipoli ai omagiatului.

Serviciul de presă al A.Ş.M.