Perpetuum mobile: azi seara. Cercetări ştiinţifice şi de management ale calităţii apelor-2

2009-12-10

Azi seara (10.12.2009), începînd cu ora 21.40, va fi pusă pe post ediţia de rînd a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată acum trei ani şi jumătate de Canalul de televiziune Moldova 1. Pentru a doua oară regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan reflectă în cadrul emisiunii realizarea Programului de Stat Cercetări ştiinţifice şi de management ale calităţii apelor, condus de acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei. De această dată telespectatorilor li se propun materiale cu privire la executarea a trei proiecte din programul nominalizat:

1. Relevarea calităţii apei şi stării hidrobiocenozelor a ecosistemelor acvatice din sectorul inferior al rîului Prut.
2. Elaborarea modelului undei cinematice a viiturilor şi evaluarea zonelor de risc în caz de inundaţii ale rîurilor din Republica Moldova;
3. Elaborarea şi racordarea la acquis-ul comunitar a cadrului normativ privind valorificarea durabilă şi managementul resurselor acvatice.

La reflectarea temelor formulate de cercetare participă acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M.; dr. hab. Elena Zubcov, şefă de laborator, Institutul de Zoologie al A.Ş.M.; dr. hab. Orest Melniciuc, Institutul de Ecologie şi Geografie al A.Ş.M.; dr. hab. Ion Guceac, secretar ştiinţific general al A.Ş.M.

Al doilea subiect din cadrul emisiunii conţine o relatare de la Salonul Internaţional de Invenţii şi Produse Noi „Eureka-2009" de la Bruxelles şi Expoziţia Internaţională Specializată „Infoinvent-2009" de la Chişinău. Vin cu informaţii interesante în acest sens membrul corespondent Aurelian Gulea, şeful Catedrei chimie anorganică şi fizică a USM; dr. hab. în medicină Constantin Spînu, vicedirector al CNŞPMP, precum şi inventatorii particulari V. Damaschin, I. Friptu, A. Vlas, A. Bejan.

Emisiunea va fi transmisă în reluare sîmbătă, la 19 decembrie curent, începînd cu ora 17.25.

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.