Renaşterea naţională: cauza marilor intelectuali ai neamului

2009-12-07

Recent, academicianul Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, la invitaţia E.S. dl Emil Constantinescu, preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie, a participat la Conferinţa internaţională „1989 - anul care a schimbat lumea. Viziunea protagoniştilor schimbării asupra viitorului Europei".

În calitate de invitaţi de onoare la acest eveniment au participat dr. Jelio Jelev, Preşedintele Bulgariei (1990-1997), Arnold Ruutel, Preşedintele Estoniei în perioada 2001-2006, Jan Carnogursky, primul prim-ministru al Slovaciei, Ion Iliescu, Preşedintele României (1990-1996 şi 2000-2004), lideri ai mişcărilor revoluţionare, personalităţi marcante din domeniile culturii şi ştiinţei.

În discursul rostit în şedinţa plenară, academicianul Gheorghe Duca a reliefat rolul intelectualităţii în procesul de renaştere naţională din ţara noastră, în perioada care a precedat anul istoric 1989. „Este foarte important astăzi să conştientizăm că drepturile şi libertăţile de care ne bucurăm în prezent şi pe care le considerăm fireşti, au fost idealuri sfinte pînă în 1989, fiind de multe ori înăbuşite în sînge şi suferinţă", se menţionează în discurs. Cu titlu special, Domnia Sa a subliniat rolul comunităţii ştiinţifice în promovarea atributelor identităţii naţionale - limba şi istoria. În pofida speculaţiilor lansate de anumiţi pseudopatrioţi, este emblematică poziţia civică şi declaraţiile Asambleei AŞM în apărarea limbii române în istoria recentă a Republicii Moldova.

Cu ocazia participării la Conferinţa menţionată, academicianul Gheorghe Duca a avut un şir de discuţii în format bilateral cu oaspeţii de onoare prezenţi la eveniment.

Serviciul de presă al AŞM