Împreună facem mai mult

2009-11-27
 

Pe 26 noiembrie 2009, la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie (INN) a avut loc darea oficială în exploatare a Tomografului specializat "Light Speed VCT SELECT". Acţiunea a fost realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea Parteneriatului Public-Privat", implementat în baza unui Memorandum semnat între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Compania Orange Moldova şi Organizaţia Naţiunilor Unite (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), potrivit căruia, Compania Orange Moldova şi-a luat angajamentul de a fi donator.

Prezent la eveniment, Vlad Filat, prim-ministru al Republicii Moldova a exprimat cuvinte de mulţumire partenerilor pentru achiziţionarea acestui echipament atît de necesar tării, subliniind că Republica Moldova are specialişti foarte buni, urmînd ca investigarea şi diagnosticarea cetăţenilor Republicii Moldova să fie făcută corect şi rapid, iar acest aparat este un nou pas spre o medicină performanta, pe care o merităm cu toţii.

Ludmila Climoc, directorul general al Companiei Orange Moldova a menţionat, cu ocazia acestui eveniment, că inaugurarea Centrului de Radiologie şi Imagistică este primul proiect de acest gen realizat de Fundaţie, în parteneriat cu Organizaţia Naţiunilor Unite, iar dotarea Centrului cu cel mai avansat Tomograf va oferi posibilitatea de a efectua diagnosticări performante şi va contribui la îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă medicală pentru toţi. Prin lansarea acestui proiect s-a demonstrat încă o dată că împreună facem mai mult, a specificat Ludmila Climoc.

Coordonatorul Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite in Moldova, Kaarina Immonen, a remarcat că parteneriatul în care s-a reuşit procurarea acestui aparat performant pentru dezvoltarea sectorului sănătăţii este unul binevenit şi va contribui la îmbunătăţirea sistemului de asistenţă medicală în ţară şi la întremarea multor pacienţi cu boli neurologice.

La rîndul său, directorul general al INN, Ozea Rusu a adus sincere mulţumiri partenerilor, menţionînd că achiziţionarea acestui echipament reprezintă o speranţă şi un vis al colectivului de mai mult timp, care astăzi s-a realizat.

Potrivit specialiştilor, Tomograful Computerizat General Electric "Light Speed VCT SELECT", evaluat la 1 milion de euro, va permite investigarea a 100 de persoane, timp de 24 de ore.
Echipamentul este dotat cu soft-uri speciale, care permit efectuarea unor investigaţii profunde la nivelul organelor corpului.
In cadrul Centrului pot fi efectuate si investigaţii pentru persoanele cu boli oncologice, cardiovasculare, navigarea pentru neurochirurgie, intervenţii chirurgicale sub ghidajul computerului tomograf etc.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM: 27-23-37