Conservarea patrimoniului cultural imaterial – în 10 CD-uri şi DVD-uri

2009-11-12

          Un eveniment ştiinţific şi cultural major se va produce vineri, la 13 noiembrie curent, începînd cu ora 15.00, în incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală: vor fi lansate 10 CD-uri şi DVD-uri, realizate de Societatea de Etnologie cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Albumele cu genericul „Conservarea patrimoniului cultural imaterial” constituie un prim aport la realizarea prevederilor Convenţiei UNESCO „Salvgardarea patrimoniului cultural imaterial” (Paris, 17.10.2003), ratificată de Republica Moldova (24.03.2006). Fiecare dintre aceste lucrări pune în evidenţă o anumită expresie culturală de mare valoare: muzica folclorică instrumentală, cîntecul liric, eposul, colinda, cîntecul folcloric promovat de copii, dansul folcloric, masca de ritual, memoria folclorică a rapsodului Elena Oca, memoria etnofolclorică a satului Paicu, raionul Cantemir.

Lansarea acestor lucrări constituie un bun prilej pentru toţi cei responsabili de salvgardarea patrimoniului cultural imaterial – conducători, cercetători, dar şi purtători ai expresiilor culturale   de a face o trecere în revistă a situaţiei la zi în domeniu, a reactualiza valorile locale, naţionale şi universale ale republicii, a discuta  priorităţile în acest sens şi a le promova.

      Între orele 10.00–15.00, în incinta Muzeului vor fi demonstrate la un monitor CD-urile şi DVD-urile elaborate, pentru ca toţi vizitatorii să aibă posibilitatea de a le cunoaşte  din timp.

În recital, la lansarea albumelor se vor produce :

Nicolae Gribincea, interpret de folclor şi Ansamblul Folcloric Plăieşii,

Victor Botnaru, instrumentist,

Valentina Osoianu şi Ansamblul Folcloric Iedera,

Elena OCA, rapsod popular, purtătoare de o memorie folclorică remarcabilă.

            La acest eveniment ştiinţific şi cultural sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

                                                                                  Tatiana Rotaru,

                                                                       Serviciul de presă al A.Ş.M.

                                               Informaţii la tel: 24-54-09,  dr.  Varvara Buzilă

 

Lista lucrărilor care urmează a fi lansate

 

CD-urile Societăţii de Etnologie din Republica Moldova, 2009:

 

1. Tot de drag de dumneavoastră.

Interpreţi: Nicolae Gribincea  - voce  şi Victor Botnaru - instrumente (32 piese folclorice).

2. Intră-n casă, neamule.

Interpreţi: membrii Studioului Folcloric Iedera (Grupul de performanţă).

Conducător artistic Valentina Osoianu (21 piese folclorice).

3. Ş-am să plec la cătănie.

Interpreţi : Nicolae Gribincea şi membrii Ansamblului Ostăşesc  Salvatorii,

Conducător artistic Nicolae Gribincea (17 piese).

4. Am venit să colindăm.

Interpreţi: membrii Ansamblului Etnofolcoric Plăieşii şi Nicolae Gribincea.

Conducător artistic Nicolae Gribincea, conducător muzical Eugen Straistă-Burlac  (17 colinde).

 

DVD-urile Societăţii de Etnologie din Republica Moldova, 2009:

 

5. Costumul popular – marcă a identităţii (dr. Varvara Buzilă)

6. Masca – subiect şi obiect (dr. Varvara Buzilă)

7. Incursiune în dansul folcloric (Ghenadie Popescu, Nicolae Gribincea)

8. Elena Oca – memorie folclorică (1) (Ghenadie Popescu, Eugen Bîzgu)

9. Elena Oca – memorie folclorică (2) (Ghenadie Popescu, Eugen Bîzgu)

10. Andrei Tamazlîcaru - sondaj folcloric. Satul Paicu, Cahul.