Anatol Rotaru la 60 de ani

 ...Când era mic, dar nu chiar mic de tot – în clasa a 7-tea, tata Haralambie hotărî să-şi facă feciorul muzicant. I-a cumpărat cel mai scump la acea vreme acordeon, l-a înscris la Şcoala muzicală şi...  îşi vedea aievea  odrasla, concertând pe cele mai mari scene ale lumii. Personal,  în fiecare zi, când avea orele de muzică,  îi aburca în spate instrumentul, greu cât o piatră de moară. Iar acesta, în loc să se ducă la solfegiu, o cotea pe un drum lăturalnic, la bunica. Lăsa acordeonul pe o laviţă din cămară şi... dus era: sau la cercul de volei (peste ani, a şi ajuns să joace în selecţionata de tineret a Moldovei), sau la cel de matematică şi fizică – îi plăcea la nebunie aceste obiecte.
 Când, într-un sfârşit, a ieşit boroboaţa la iveală, tatăl înţelese, că era târziu să  pună mâna pe vargă mai mlădioasă. Deoarece elevul Anatol Rotaru de la una din şcolile cele mai prestigioase ale capitalei, Nr 32 de la Botanica... feciorul lui, câştigă la volei Cupa oraşului, iar la olimpiadele republicane, la fizică şi matematică, se învrednici de locul întâi - şi la un obiect, şi la altul.
Asta a fost să fie, acum 45 de ani, în biografia adolescentului de atunci, taică-său lăsându-se păgubaş de-al mai face muzicant. Unde mai pui, că trăiau într-o mahala cu Sergiu Pavlov, care mai târziu deveni acordeonistul Nr 1 al Moldovei, şi culegea clapele instrumentului mai mult la ei în curte, decât acasă...
    *     *     *
 Deşi, vorba cântecului, ne cunoaştem de-o viaţă, abia acum, în zilele ce preced un eveniment important – împlinirea a 60 de ani din ziua naşterii sale, -- vârstă când oamenii îşi rotunjesc anumite bilanţuri ale existenţei, am aflat că dânsul este membru al unora dintre cele mai prestigioase instituţii de cercetări ştiinţifice din lume. Cum ar fi, Academia Internaţională de Informatizare (ONU), Academia de Ştiinţe din New-York, Academia Internaţională a Şcolii de Învăţământ Superior (Moscova) şi Academia Internaţională de Ştiinţe Ecologice şi Securitate (Sankt-Petersburg).
Apropo, între altele fie spus: ca parte componentă a patrimoniului nostru ştiinţific – calificativul îi aparţine membrului-corespondent al Academiei moldave Stanislav Groppa, - la capitolul de pionierat în anumite domenii de investigaţii la nivel mondial, - şi profesorul universitar, doctorul  hablitat în ştiinţe fizico-matematice (specialitatea fizica teoretică), cercetătorul ştiinţific superior (specialitatea fizică teoretică şi matematică) Anatol Rotaru... nu face excepţie în Ţara lui de baştină. Cu alte cuvinte, la noi încă nu s-a „învrednicit” de vreun titlu academic. Ca, de altfel, şi bunii săi amici profesorul universitar Viorel Prisăcaru, academician al Academiei Medicale din România, profesorul universitar, la fel medic, Constantin Eţco, membru corespondent a trei Academii de rezonanţă planetară, şi destul de mulţi alţii... O fi o „tradiţie” pur moldovenească - să te aprecieze mai întâi alţii din alte părţi, şi apoi, acasă, se va mai vedea...
Tot în această ordine de idei, s-ar mai cădea să menţionăm că omagiatul de astăzi ţine prelegeri şi cursuri speciale atât la Universitatea de Stat, cât şi la alte instituţii de învăţământ din Moldova şi de peste hotare:       SUA, Canada, Germania, România, Belgia, Rusia şi a. m. d. în ramurile fizicii generale, fizicii şi chimiei sinergetice, sinergeticii ecologice şi celei sociale şi umanitare etc.
În domeniile respective dânsul este autor a trei monografii, cunoscute în lumea fizicii mondiale, şi a peste 300 de lucrări ştiinţifice, care au văzut lumina tiparului în republica noastră, de asemenea în Rusia, SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda, Polonia şi alte ţări, unde tratatele sale sunt preţuite  în mediul ştiinţific la justa lor valoare.
Şi tot aici, volens-nolens – că doar e un an jubiliar, de bilanţuri, al Domniei sale, -  trebuie să amintim doar în treacăt şi despre activitatea lui socială, adică obştească. Dânsul fiind, rând pe rând şi concomitent, Preşedinte al filialei din Republica Moldova a Academiei Internaţionale de Ştiinţe  a Şcolii Superioare, Preşedinte al Asociaţiei pentru cultură şi prietenie Moldo-Germane, Preşedinte al Comitetului pentru decernarea Premiului Naţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii, vice-Preşedinte al Academiei Internaţionale de Informatizare (afiliată ONU, filiala RM), vice-Preşedinte al Comisiei de experţi de pe lângă Guvernul RM pentru colaborare ştiinţifică cu ţările străine, Expert principal al Comisiei de experţi a Ministerului Economiei şi Reformelor.
Din funcţii de stat – a fost vice-Ministru al Ştiinţei şi Învăţământului (1989 – 1992), Consilier principal pentru cercetarea ştiinţifică şi învăţământ al Parlamentului RM (1992 – 1994), Preşedintele Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, vice-Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (2000 – 2004).
Actualmente este Şef aş Direcţii politici, management şi monitorizare în sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe din Moldova.
Nici aici, însă, nu se termină şirul celor, legate de numele sexagenarului nostru, deoarece la capitolul distincţii ştiinţifice, pe lângă sumedeniile de diplome şi alte acte oficiale care certifică pregătirea sa profesională, distinsul om de ştiinţă mai este şi Laureat al Premiului Tineretului din RM pentru Ştiinţă şi Tehnică (1982), Laureat al Premiului Prezidiului AŞM (1985) şi Laureat al Premiului Naţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii (2004).
Recent, Domnia sa (împreună cu profesorul universitar Ludmila Eţco, directorul IMSP ICŞOSM şi C - Centrului Mamei şi Copilului) a fost distins cu câteva medalii de aur şi de argint pentru merite deosebite în domeniul... medicinii: undele milimetrice, puse de către el în serviciul medicinii noastre (şi nu numai), fac adevărate minuni în vindecarea unor maladii umane. Ceea ce s-a reuşit în ultima vreme la Centrul menţionat, după ferma convingere a savantului, e departe de a încheia beneficiile aduse pe altarul medicinii, altfel spus - în tratarea cât mai grabnică şi mai eficientă a bolnavilor, de către aceste unde milimetrice descoperite de către fizicieni.
În legătură cu aceasta, cutezătorul cercetător, specializat în fizica teoretică, ni se destăinui cu ceva vreme           în urmă: „Pătrunzând cu anii în labirinturile fizicii teoretice – deschizătoare de noi orizonturi pentru practic toate ştiinţele reale, mi-am propus totuşi să mă întorc cu faţa şi la fizica aplicată. La acea fizică, ce ar contribui nemijlocit la ameliorarea celei mai de preţ avere a omului, sănătatea. De aici şi pasiunea mea din ultimii ani pentru medicină. Mi-am găsit , în acest sens, şi mulţi părtaşi printre magii în halate albe – e vorba, în primul rând, pe lângă Ludmila Eţco, de Academicienii Gheorghe Ghidirim şi Gheorghe ŢÂbârnă,   Doctorii habilitaţi în medicină Anatol  Ghereg şi Vasile Jovmiru, precum şi alţi medici de la Spitalul Republican, cel Oncologic şi de la Urgenţa municipală. Sper, ba sânt convins că vom ajunge în cel mai apropiat timp la descoperiri de-a dreptul uluitoare în proprietăţile undelor milimetrice de a trata cele mai diverse maladii. Unde mai pui, că acest tratament e realmente mai puţin costisitor şi totalmente inofensiv”. 
Adăugăm la acest aliniat doar următoarele: în ultimii 4-5 ani dânsul a publicat la noi şi peste hotare (Federaţia Rusă, SUA, Canada, Germania şi Polonia) articole fundamentale în domeniul biofizicii medicale. În contextul dat, probabil, e de ajuns să menţionăm faptul, că cea mai prestigioasă revistă de specialitate din lume - „Journal of biological physyics” (SUA) i-a găzduit recent o lucrare de unicat în republica noastră şi chiar pe întregul mapamond referitor la interacţiunea tumorilor canceroase cu sistemul imunitar Or, lucrurile acestea la fel sânt strâns legate de sănătatea omului.  
  ...Când l-am întrebat de etapele mai importante în urcuşul său, nu întotdeauna presărat cu trandafiri, spre culmile cele mai înalte ale fizicii teoretice, dar, în ultima vreme, şi celei aplicative, mi-a răspuns cât se poate de prompt şi laconic: „În fond, acest lucru, într-un fel, a fost întâmplător (de câte ori întâmplarea joaca un rol decisiv în viaţa fiecăruia dintre noi; sau poate că aici e vorba de altceva, ce se află în afara conştiinţei noastre?! Unul Dumnezeu ştie...).
Am fost dat, zice, de părinţi la cea mai apropiată şcoală de casa noastră - nr. 32 (dânşii munceau ambii la un lucru care nu le permitea să mă ducă şi să mă ia de la clasă, ca  pe unii dintre colegi). Spre norocul meu, iarăşi ţin să afirm, absolut întâmplător, era unica şcoală moldovenească din capitală, în care se preda aprofundat fizica şi matematica - pasiunile mele, de mai târziu, de-o viaţă. În contextul dat, am mai avut noroc să intru în lumea feerică a fizicii şi matematicii, îndrumat de nişte profesori excepţionali, ca  Arcadie Taşnic (fizica) şi Ion Ghervasiev (matematica). 
Dar, oare, nu noroc se cheamă faptul, că i-am avut mereu în preajmă pe fraţii Academicieni Vsevolod şi Sveatoslav Moscalenco, savanţi  cu renume mondial, ultimul fiindu-mi conducător şi călăuză la ambele doctorate. M-au îndrumat şi tratat cu bunăvoinţă – de la egal la egal, pe parcursul anilor, şi Academicienii Dumitru Ghiţu şi Evghenii Pocatilov, profesorii univrsitari Iurie Perlin, Simion Ghefeisman, Ghenadie Şmeliov ş. a. fizicieni şi matematicieni de faimă europeană.
Însă cel mai mult omagiatul nostru s-a referit la distinşii săi colegi şi ucenici  mai tineri (să nu uităm că un fizician de la Dumnezeu se naşte... la depărtare  de ani buni). În ceea ce priveşte colegii şi prietenii, în cazul dat e vorba, în primul rând, de Academicianul Valeriu Canţer, Membrul-corespondent Leonid Culiuc, Doctorii habilitaţi Igor Belousov, Nicolae Enache şi alţii.
Ucenici, care să-i ducă mentorului său faima mai departe în timp, îi are tocmai şase: aici e vorba de Veaceslav Zaloz, doctor habilitat (decedat, regretabil, în America), Doctorii în ştiinţe Vasile Troncin (în prezent activează la o instituţie de profil în Germania), Costel Şura, care se află mai mult în Marea Britanie, Spania şi Japonia decât acasă, savantul moldovean ne având în aceste ţări nici un concurent pe potrivă, Ilarie Goncea din Braşov şi Dragoş Rusu din Bucureşti, precum şi cel mai iubit şi mai talentat învăţăcel al său Nelu Ciobanu din Căpriana Străşenilor, care şi-a susţinut recent cu brio teza de doctor în ştiinţele fizico-matematice.
Referitor la sine, vorbăreţul profesor e mult prea zgârcit la rost. Atâta – mi-a vorbit în termeni elogioşi şi cu mare dragoste de mama sa, Natalia, şi tatăl, Haralambie Rotaru, decedat cu ceva ani în urmă, - ambii fiind chişinăueni get-beget, provenind din familii înstărite. Numai o minune fiind la mijloc, ca omagiatul să nu se nască pe undeva prin Siberia, gazdă... primitoare, în deosebi, pentru buneii şi părinţii noştri. În fraza aceasta ar fi de completat măcar câteva lucruri, care sânt indispensabile omului Anatol Rotaru.
E atât de prietenos şi sociabil cu toţi cei care-l înconjoară, atât de sfătos, receptiv şi săritor la nevoile altora, că, într-o bună zi, unul dintre bunii săi amici Academicianul Gheorghe Ghidirim l-a şi calificat, poate, cel mai sugestiv -  „om de aur bătut cu pietre scumpe”. Numai o persoană ca dânsul, cu regularitate, an de na, de mai bine de trei decenii îşi adună colegii de grupă din timpul studenţiei, 20 la număr – 4 fete şi 16 băieţi. Şi rar cine lipseşte la aceste întruniri, - cred, mai mult din stimă faţă de dânsul. Iar clubul fondat de el şi bunul său coleg de facultate Ioan Caliniuc (o altă somitate nu prea cunoscută în lumea fizicii; probabil, din cauza că şi-a făcut slujba la împăratul în Zveozdnîi gorodoc, pe lângă cosmonauţi) – supranumit „1 aprilie - Ziua umorului, dar şi a liricilor şi fizicienilor” adună sub flamurile sale zeci de reprezentanţi  ai elitei noastre culturale şi ştiinţifice.
Domnul Rotaru are la catastiful său şi multe alte merite şi calificative, însă, în cele ce urmează, aş vrea să mă refer doar încă la unul  - el este, pe lângă toate, şi un bun... naţionalist (de altfel, ca şi subsemnatul) încă din fragedă studenţie... Dar cine n-a trecut pe la secţia nr. 1, ce se afla în incinta facultăţii de filologie, pe la ofiţerul de securitate, un calmâc ursuz, care ne „învăţa” cum să fim oameni sovietici adevăraţi, să ne iubim fierbinte partidul şi patria sovietică multinaţională în frunte cu marele popor rus?!
Da, am fost şi sântem naţionalişti, în sensul adevărat al acestui cuvânt – adică patrioţi ai acestui meleag şi ai Neamului ce-l reprezintă; nu şi în înţelesul eronat al şovinilor de pretutindeni, „cu stea roşie în frunte”.
    *     *     *
Aşi dori să închei aceste lapidare şi modeste rânduri, la ceas aniversar,  despre unul dintre cei mai buni prieteni ai mei cu spusele pline de înţelepciune ale lui Luis Pasteur : „Dacă ştiinţa n-are patrie, omul de ştiinţă trebuie să se gândească mereu la tot ceea ce poate face glorie patriei sale”.
După umila, dar ferma noastră părere, FIZICIANUL ANATOL ROTARU FACE GLORIE PATRIEI SALE.
Să ne trăiască, să ne înflorească, spre binele ţării, care l-a născut!

          Liviu BELÂI