Scrisoare deschisă

2009-06-17

Preşedintelui Republicii Moldova,
Domnul Vladimir Voronin

Prim-ministrului Republicii Moldova,
Doamna Zinaida Greceanîi

Noi, tinerii cercetători, care activăm în cadrul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică subordonat Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerului Economiei şi Comerţului, ne exprimăm îngrijorarea şi dezacordul în legătură cu intenţia Guvernului Republicii Moldova privind lichidarea institutului, anunţată public la întrunirea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe din Moldova din 28.05.2009.

Prin intermediul acestei scrisori, dorim să ne expunem viziunea privind necesitatea funcţionării în continuare a Institutului.

La etapa actuală de dezvoltare a societăţii, promovarea politicilor publice necesită o abordare ştiinţifică şi analitică de calitate. În acest context, mediului academic îi revine un rol important în consultarea factorilor de decizie. Astfel, parteneriatul dintre mediul academic şi instituţiile publice este o precondiţie pentru asigurarea dezvoltării statului, iar ştiinţa economică deţine un rol major în această conlucrare. În condiţiile actualei crize economico-financiare globale este oportună utilizarea la maxim a avantajelor ce rezultă din această colaborare. Ne exprimăm convingerea, că existenţa Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică ca unica instituţie academică de profil economic este şi trebuie să rămînă un element indispensabil al acestei cooperări, de care depinde progresul societăţii. De aici rezultă necesitatea păstrării şi susţinerii a Institutului – sarcină pe care trebuie s-o ţină în vizorul său autorităţile publice centrale din Republica Moldova.

Considerăm, că problemele de ordin social-economic, cu care se confruntă Republica Moldova, impun crearea condiţiilor pentru formarea şi creşterea profesională a unei noi generaţii de cercetători şi analişti economici, care vin cu abordări novatoare. Institutul reprezintă un cadru propice pentru realizarea acestui deziderat şi contribuie substanţial la valorificarea potenţialului tinerilor cercetători şi la crearea unei generaţii de economişti calitativ noi, asigurînd continuitatea cercetărilor economice.

Subliniem şi faptul că promovarea tineretului este o direcţie prioritară în orientările strategice ale autorităţilor guvernamentale (Strategia Naţională de Dezvoltare). Formarea academică a tinerilor cercetători-economişti reprezintă o direcţie care necesită susţinere. Funcţionarea Institutului asigură condiţii pentru pregătirea specialiştilor de înaltă calificare, prin desfăşurarea studiilor de doctorat.

În speranţa identificării unei soluţii în vederea păstrării Institutului şi menţinerea posibilităţilor de formare profesională a tinerilor cercetători-economişti, contăm pe susţinerea Dumneavoastră.

Cu respect,
tinerii cercetători ai Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică

Afteni Laura, cercetător ştiinţific,
Agafiţă Constantin, cercetător ştiinţific,
Bulgac Adela, cercetător ştiinţific,
Burac Inna, cercetător ştiinţific stagiar,
Bordeianu Diana, cercetător ştiinţific stagiar,
Ciobanu Sergiu, cercetător ştiinţific superior,
Clichici Dorina, cercetător ştiinţific superior,
Clipa Victoria, cercetător ştiinţific,
Colesnicova Tatiana, cercetător ştiinţific,
Cristian Irina, cercetător ştiinţific,
Fabian Ecaterina, cercetător ştiinţific stagiar,
Fala Alexandru, cercetător ştiinţific,
Gaitur Tatiana, cercetător ştiinţific,
Işcenco Alexandru, cercetător ştiinţific, Leviţchi Oxana, cercetător ştiinţific,
Lupan Margarita, cercetător ştiinţific stagiar,
Marcova Irina, cercetător ştiinţific stagiar,
Nesterov Constantin, cercetător ştiinţific stagiar,
Novac Alexandra, cercetător ştiinţific,
Parvan Tatiana, cercetător ştiinţific stagiar,
Popa Nicolae, cercetător ştiinţific stagiar,
Popescu Ecaterina, cercetător ştiinţific stagiar,
Rînja Stela, cercetător ştiinţific,
Timofei Olga, cercetător ştiinţific,
Timuş Victoria, cercetător ştiinţific,
Tuz Olesea, cercetător ştiinţific stagiar,
Serbin Sergiu, cercetător ştiinţific,
Şeptelici Viorica, cercetător ştiinţific,
Volcu Ilie, cercetător ştiinţific,
Zlatov Veronica, cercetător ştiinţific stagiar

11.06.2009