ÎN LUME CONCURENŢA SE INTENSIFICĂ ŞI, JUDECÂND DUPĂ TOATE, PRIMELE POZIŢII, APARŢIN ŢĂRILOR A CĂROR ECONOMIE ESTE STRÂNS LEGATĂ DE INOVARE.

O excursie stranie şi, totodată, povăţuitoare mi-a fost organizată la Academia de Ştiinte, conducându-mă prin blocuri şi laboratoare. În unele dintre ele mai sunt vizibile amprentele ruinării din anii 90 ai secolului trecut: pereţi cu vopsea jerpelită, podele lăsate, rame de geam şi uşi care visează să fie trimise la gunoişte. Îmi amintesc de uzinele din acele timpuri, complet lipsite de ferestre şi scufundate în semiîntuneric, cu strunguri ruginite, printre care, chiar din fisurile podelei, creşteau copăcei plapânzi. De altfel, ştiam cât de temeinice erau aceste secţii până la restructurare. Cunosc şi văd până acum persoanele vinovate de acel dezastru. Acel pentru că timpul vindecă, producţia se relansează, secţiile de uzină vechi şi noi au fost vizitate de „euroreparaţii” în sensul direct şi figurat al acestui cuvânt.

Ştiinţei cu „euroreparaţia” îi este mai greu: pe banii de la buget nu faci prea multe. Trebuie să faci reparaţii în marş, fragmentar şi, în primul rând, acolo unde se instalează „noii locatari” -utilajele enigmatice şi neînţelese pentru cei neiniţiaţi şi care costă sute de mii de euro, dolari. Şi aici contează cel mai mult - am remarcat un lucru surprinzător în laboratoare - feţele oamenilor. Feţele care mai poartă amprenta nevoilor, a lipsei de bani, a suparărilor, dar cu o privire arzătoare şi un fel de enigmă: adică doar ei ştiu ce pot aceste aparate, cât de adânc pot privi în natura materiei. După starea lor emoţionantă înţelegi: aşteaptă cu sufletul la gură să se încheie reglarea, îi mănâncă palmele, creierii duc dorul unei munci adevarate.

Interlocutorul meu, Ion Tighineanu, vicepreşedinte şi membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, se aseamănă puţin cu chipul, format la noi, al savantului economist, nici după vârstă, nici după motorica simţită, care trădează specialistul din el şi omul orientat spre un rezultat final palpabil.

V.U.: Domnule Tighineanu, se vede cu ochiul liber că ştiinţa academică renaşte în ultimii ani. Alocaţiile financiare au sporit, se creează condiţii pentru integrarea în câmpul intelectual internaţional, utilajele moderne vin ritmic. Dar are cine să lucreze la ele? Căci ştiinţa noastră a pierdut multe minţi lucide. Cite, apropo?

I.T.: De la începutul anilor 90 ai secolului trecut, potenţialul academic de cadre s-a redus de şase ori. Mulţi savanţi talentaţi şi tineri, în acei ani, s-au imprăştiat prin lume, zeci de nume de savanţi, conaţionali de-ai noştri, au devenit bine cunoscute în lumea ştiinţifică. Dar speranţele nu s-au spulberat cu desăvârşire. S-a păstrat corpul de savanţi notorii, vin tineri talentaţi. Pe lângă Academia de Ştiinţe activează o universitate, un liceu în care selectăm tineri dotaţi, antrenându-i de la primii paşi în cercetările institutelor noastre.

V.U.: Îi veţi creşte, ca mai apoi să plece şi aceştia...

I.T.: Vor pleca, dacă ştiinţa va fi tratată ca o fiică vitregă, dacă noi înşine nu vom crea condiţiile casei natale. Deocamdată, situaţia inspiră optimism. Codul Ştiinţei şi Inovării, adoptat de către stat, şi acordul dintre Guvern şi AŞM pe anii 2009 - 2012 se realizează întocmai. În acest an ni s-au alocat peste 500 mil. lei, adică 0,8 % din PIB. Peste doi ani se plănuieşte mărirea cotei din PIB alocate ştiinţei până la 1%. Fireşte, nu sunt cele 3% europene, dar şi ţara ne este încă săracă. Principalul e că există înţelegerea că fără ştiinţă nu poţi construi economia modernă, ba şi politica va fi ca o raţă şchioapă.

V.U.: Se ştie ca sfârşitul secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea au fost marcate în ştiinţă de un marş rapid în sensul inovării şi o anumită uitare de alma-mater – ştiinţa fundamentală...

I.T.: Da, dar aici trebuie să ne dăm seama că realizările inovative de ieri, de azi şi din viitor s-au bazat, se nasc şi vor rezulta din ştiinţa fundamentală.

V.U.: ...Fireşte. Ştiinţa se economizează vizibil (dacă ne putem exprima astfel). Şi spre aceasta o împinge modelul dezvoltării inovative a economiei, care şi-a dovedit demult eficienţa în multe ţări ale lumii. Azi, au devenit nişte chipuri comune „valea de silicon”, „bangalorm”-ul. După modelul lor, îşi creează văile şi parcurile tehnologice proprii ţările din Europa, Asia, Rusia şi Kazahstanul. În lume se intensifică concurenţa şi, judecând după toate, primele poziţii aparţin ţărilor, a căror economie este strins legată de inovare.

I.T.: Ştiinţa fundamentală studiază, ca întotdeauna, structura lumii, elaborează cunoştinţe despre aceasta, dar deja nu fără raportul cu utilizarea lor (a cunoştinţelor). Noi ne gândim tot mai mult la rezultatul final. Mai ales, cei în a caror sarcină este pusă organizarea ştiinţei. Fireşte, inovaţiile sunt azi o problemă actuală pe care o realizăm practic. La Academie a fost înfiinţată Agenţia Inovării şi a Transferurilor Tehnologice, responsabilă cu organizarea concursurilor şi realizarea proiectelor inovaţionale. Cu greu, dar s-au născut parcurile tehnologice „Academica” si „Inagro”, incubatorul de inovare „Inovatorul”, se creează un parc ştiinţifico-tehnologic în domeniul microelectronicii pe baza PŞ „Eliri”. Şi acestea „cresc din scutece” rapid. La PŞT „Academica”, de exemplu, sunt în plină desfăşurare lucrările în cadrul a 30 de proiecte inovaţionale, cu premise bune de implementare în producţie.

V.U.: Parcurile tehnologice inovaţionale presupun o anumită corporativitate a savanţilor şi oamenilor de afaceri, cum se rezolvă aici problemele de finanţare, indexare a costului părţii intelectuale a proiectului?

I.T.: Scopul parcurilor tehnologice este construcţia sistemului de comercializare a ideilor cu consum sporit de ştiinţă. Cu alte cuvinte, solicitarea elaborărilor ştiinţifice de către piaţă. În perioada sovietică, instituţiile de proiectări, de experimentări în construcţii şi de altă natură aveau rolul de intermediar între ştiinţa aplicată şi producţie. Acum, aceste funcţii le indeplineşte într-o mare măsură parcul tehnologic. Activitatea de inovare se caracterizează printr-un nivel destul de mare de incertitudine a riscului, aşa că principiile importante ale sistemului, ale finanţării sale sunt multitudinea surselor, flexibilitatea şi adaptabilitatea la mediul turbulent al proceselor de inovare, care se schimbă rapid. Deocamdată, principala noastră sursă sunt mijloacele bugetare, pe contul cărora se realizează partea stiinţifică de cercetare a proiectului, mijloacele extrabugetare ale investitorilor. În practică, în medie iese 50% la 50%. În anul trecut, ca rezultat al realizării proiectelor inovaţionale, rezidenţii parcului ştiinţifico-tehnologic „Academica” au fabricat produse în valoare de peste 50 mil. lei. Fireşte, sursele de finanţare, atât sub aspectul volumului, cât şi al mărimii investiţiilor lasă de dorit, dar carul s-a urnit din loc.

V.U.:  În toate timpurile, finanţările pentru ştiinţă sunt o problemă stringentă. Aţi remarcat corect multitudinea surselor de finanţare, dar în practica inovării în ţara noastră vedem, deocamdată, doar doua - bugetul şi investiţiile private ale unui businessman interesat, în ţară, cu regret, băncile nu întotdeauna sunt gata să rişte pentru o idee ştiinţifică, iar dacă riscă, cer un gaj pe care inovatorii, pur şi simplu, nu-1 au. Practica mondială cunoaşte un „investitor riscant” - fondul ventures. Datorită anume acestui institut (apărut în premieră în anii 50-60 ai secolului XX), s-au realizat nişte companii cunoscute ca Microsoft, Intel, Apple, Sun I etc. Apariţia unor fonduri ventures în Moldova ar putea accelera considerabil procesele de inovare. Investitorii „inceputului riscant” (anume astfel se traduce ventures) trebuie sa afle despre multe cercetări interesante, pe care le realizează şi le-au efectuat savanţii moldoveni.

În laboratoarele institutelor, la parcul tehnologic mi s-a povestit în ansamblu despre mai multe idei, invenţii, s-au demonstrat articole şi tehnologii experimentale şi care deja se implementează în producţie. Dar pentru ca toate acestea să devină rentabile, e nevoie de tiraje mari. Piaţa noastră este prea îngustă ca să atenteze la producţia mare de know-how.

I.T.: Aceasta este una dintre problemele serioase ale politicii de inovare în ţară. Noi înţelegem că ea poate fi rezolvată doar prin integrarea ştiinţifico-tehnică, pentru că lumea în sfera ştiinţifico-tehnică merge anume pe această cale. Guvernul şi AŞM au semnat recent un memorandum de participare asociată a Moldovei la cel de-al şaptelea program-cadru al Uniunii Europene. Acesta este principalul program ştiinţifico-tehnic al Europei, care se uneşte în condiţiile unei lupte de concurenţă cu ţari ca SUA, Japonia, China, unde inovarea a devenit demult o politică de stat şi i se alocă sute de milioane şi chiar miliarde de dolari.

Pentru noi, aderarea la programul european nominalizat promite multe beneficii: de la posibilitatea de a participa la adoptarea unor decizii cruciale, până la obţinerea unor finanţări suplimentare şi, principalul, posibilitatea de lansare pe pieţele produsele obţinute la noi datorită tehnologiilor scientointensive.

Celebrul savant Jores Alfiorov (Rusia), laureat al Premiului Nobel, vorbind despre nanotehnologii, a menţionat odată că la noi mereu se pune întrebarea ciţi bani vor aduce aceste tehnologii. Este logic, pentru că principala sarcină a societăţii e să rezolve problemele economice. Dar sporirea extracţiilor de hidrocarburi, a capacităţilor energetice sau a producţiei de mărfuri, servicii, alimente este posibilă cu 20, 30...%, chiar de 1 - 1,5 ori. Păcat, pentru omenire aceasta e puţin, e nevoie de o sporire multiplă: de cinci, şapte, opt... ori. Un asemenea nivel poate fi atins doar prin dezvoltarea altei economii – economia cunoştinţelor, economia bazată pe ştiinţă, pe tehnologii scientointensive.

Omenirea constientizează realitatea obiectivă, dar, în persoana ţărilor cele mai avansate, şi se mişcă în direcţia conştientizată. Experţii internaţionali remarcă faptul că în 8-10 ţări circa 75% din creşterea PIB-ului este o urmare a implementării rezultatelor ştiintifice şi tehnologiilor avansate, a cunoştintelor şi informaticii în toate sferele activităţii vitale a omului. Ne-am dori ca şi ţara noastră să meargă pe acest vector. Fie calea oricât de anevoioasă, dar ideea e nobilă.

Revista PROFIT, nr. 5/2009