Semnarea acordului de colaborare între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Asociaţia Patronală din Industria Prelucrătoare

2019-09-27

 

În data de 24 septembrie a.c., la Academia de Ştiinţe a Moldovei şi-a ţinut lucrările Masa rotundă cu genericul „Dezvoltarea colaborării între RWTH Universitatea Aachen şi instituţiile de învăţământ tehnic din Republica Moldova, cu aplicarea fondurilor de dezvoltare UE”.

La eveniment au participat dl Igor Munteanu, preşedintele Comisiei Economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Moldova, academicianul Ion Tighineanu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dr. Marin Ciobanu, administratorul principal ZEL „Bălţi”, dr. hab., prof. univ. Viorel Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, dr. Natalia Gaşiţoi, rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, dr. Liliana Ceclu, prodecanul Facultăţii de Economie, Inginerie și Științe Aplicate a Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, dl. Sergiu Harea, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Ilia Kleiman, expert autorizat al Asociaţiei de experţi din Germania, reprezentanți ai AŞM, ai Zonei Economice Libere Bălţi, ai instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova şi Universitatea Aachen din Germania. Delegaţia germană a fost compusă din trei membri: dr. inginer Helmut Dinger, directorul Academiei internaţionale, prof., dr. inginer Bernd Markert, prodecan pentru educaţie, facultatea Inginerie Mecanică, director al Institutului de mecanică generală şi dna Katja Tresher, manager de proiecte.

În cadrul evenimentului, acad. Ion Tighineanu a efectuat o scurtă prezentare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a schiţat unele perspective de colaborare în domeniul ştiinţific cu Zona Economică Liberă „Bălţi”, de asemenea, instituţiile de învăţământ tehnic din Republica Moldova şi Universitatea Aachen.

De menţionat că Universitatea din Aachen este una dintre cele mai importante universităţi din spaţiul european, având peste 45 000 de studenţi, 260 de institute şi 300 de laboratoare. Clusterele acestei universităţi sunt amplasate pe 800 000 m.p., iar bugetul acestei instituţii este de 980 mln euro.

Cu un mesaj de salut a venit preşedintele Comisiei Economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Moldova, dl Igor Munteanu, care şi-a exprimat deschiderea şi ferma convingere că această colaborare va aduce doar beneficii mai ales instituţiilor de învățământ tehnic din Republica Moldova, dar în primul rând, mediului de afaceri din Zona Economică Liberă „Bălţi”. Asemenea colaborări oferă numeroase oportunităţi pe segmentul de colaborare între educaţie şi cercetare.

O minuţioasă şi impresionantă prezentare a Universităţii Aachen din Germania a fost realizată de dr. inginer Helmut Dinger, directorul Academiei internaţionale, la fel participanţii la Masa rotundă au avut posibilitatea de a examina prezentarea specialităţii Concepţia şi producţia asistată de computer în ingineria mecanică, care a fost realizată de prof, dr. inginer Bernd Markert, prodecan pentru educaţie, facultatea Inginerie Mecanică, director Institutul de mecanică generală. O reuşită indiscutabilă a acestei întruniri este prezentarea proiectului cu finanțare UE, care a fost oferită amabil de dna Katja Tresher, manager de proiect în fonduri şi proiecte de educaţie internaţională, un proiect necesar şi actual pentru cei care au deja experienţă şi cei care îşi încearcă puterile în accederea la granturi de finanţare europeană.

Administratorul principal ZEL „Bălţi” dr. Marin Ciobanu şi-a expus opinia privind rolul APIP şi al acestei zone economice libere în dezvoltarea industrială şi tehnologică a ţării, expertul autorizat Ilia Kleiman oferind detalii valoroase privind noţiunea de „inginerie”, un domeniu absolut important şi imperios necesar dezvoltării unei societăţi, Universitatea din Aachen oferind tot sprijinul şi suportul necesar pentru dezvoltarea învăţământului tehnic din Republica Moldova.

În contextul celor discutate, rectorii participanți la acest eveniment de anvergură au realizat o succintă prezentare a instituţiilor de învăţământ pe care le conduc, instituţii devenite furnizori principali ai cadrelor inginereşti din ţară.;

În finalul evenimentului desfăşurat la AŞM a fost semnat acordul de colaborare între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Asociaţia Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP), prevederile căruia deschid mai multe oportunităţi de colaborare şi conlucrare între ştiinţă, educaţie și mediul de afaceri.

Mai multe detalii privind colaborarea între RWTH Universitatea Aachen şi instituţiile de învățământ tehnic din Republica Moldova puteţi accesa la link-ul http://logos.press.md/1297_01/
 

Liliana Condraticova